Lupta din biserică

Trăim vremuri grele. Nu doar în lume este tulburare. Lupta a intrat și în Biserică. Acolo unde ar trebui să fie dragoste, uneori este competiție. Acolo unde ar trebui să fie pace, este tensiune.

Au intrat lucruri care dor: invidia, mândria, răutatea, fățărnicia.

Oamenii nu se mai bucură unii pentru alții. Dacă unul este ridicat, altul se întristează. Dacă unul este folosit, altul îl vorbește. Invidia a început să stea chiar pe băncile bisericii.

Mândria a crescut și ea. Unii vor să fie văzuți, să fie apreciați, să fie aplaudați. Se face slujire pentru imagine, se caută poziții, se caută nume. Dar Dumnezeu caută inimi curate.

Domnul Isus Hristos ne-a avertizat despre fățărnicie. El i-a mustrat pe farisei pentru că erau o formă pe dinafară și altceva pe dinăuntru. Și astăzi există pericolul acesta: în biserică omul pare sfânt, acasă este alt om. În public vorbește frumos, în familie rănește, în adunare cântă, dar în timpul săptămânii trăiește ca și cum Dumnezeu nu vede.

Se face lucrare după program. La ora stabilită începem, la ora stabilită terminăm. Cântăm, predicăm, ne rugăm. Dar dacă Duhul lui Dumnezeu ar cerceta inimile, ce ar găsi? Este viață sau este doar obișnuință?

Unii trăiesc și cu Dumnezeu, și cu mamona. Duminica pentru Domnul, restul săptămânii pentru bani, interese și plăceri. Biblia spune clar că nu se poate sluji la doi stăpâni. Ori îl alegi pe Dumnezeu, ori alegi lumea. Inima împărțită nu rămâne tare.

Biserica nu este clădirea. Biserica sunt oamenii. Și dacă oamenii sunt dubli, și mărturia devine slabă.

În zilele din urmă, nu doar prigoana din afară este periculoasă, ci răceala dinăuntru. Când dragostea se stinge, când slujirea devine rutină, când ne obișnuim cu prezența lui Dumnezeu, dar nu ne mai schimbăm.

Și vedem ceva dureros: bisericile se golesc. Nu pentru că nu ar mai exista clădiri, nu pentru că nu ar mai exista programe, ci pentru că oamenii nu îl mai au pe Dumnezeu în inimă.

O biserică nu este plină atunci când sunt multe scaune ocupate. O biserică este plină atunci când oamenii sunt plini de Dumnezeu. Când vin oameni care s-au rugat acasă. Care au trăit cu frică de Domnul în timpul săptămânii. Care vin cu inima curată, nu doar cu haine curate de firmă.

Dacă inimile sunt goale, și clădirea pare goală, chiar dacă este plină. Dar când oamenii vin cu Dumnezeu în ei, atunci și cea mai mică adunare devine vie. Atunci este putere, atunci este pace, atunci este cercetare.

Problema nu este lipsa programelor. Problema este lipsa prezenței lui Dumnezeu în viața de zi cu zi.

Dar încă este speranță. Dumnezeu nu caută perfecțiune, ci pocăință sinceră. El caută oameni curați în inimă. Oameni care să fie aceiași în biserică și acasă. Oameni care nu joacă un rol.

Poate că vremurile sunt grele, poate că vedem multe lucruri care ne întristează. Dar fiecare trebuie să înceapă cu el însuși.

Să ne cercetăm: sunt la fel acasă cum sunt în biserică? Îl slujesc pe Dumnezeu pentru El sau pentru imagine? Mă bucur de binele altuia sau mă roade invidia?

Zilele din urmă nu sunt doar despre semne mari. Sunt despre inimi descoperite.

Și Dumnezeu încă cheamă la curăție. Încă cheamă la sinceritate. Încă cheamă la o credință adevărată, nu la o formă.
Diana G. U.